Desert bilute de ciocolata

de RODIMUR in Dulciuri, 27 Dec 2019 | 2590 vizualizari

 

Am văzut ceva asemănător pe net, dar erau numite ”bomboane de casă”. Eu nu pot să le numesc așa pe acestea, pentru că am făcut de multe ori bomboane de ciocolată, în forma de silicon pe care o am de câțiva ani și după o altă rețetă. Așa că acestea sunt, în ceea ce mă privește, ”biluțe de ciocolată”, rafinate, dulci, fine și care se topesc imediat în gură. Le-am decorat frumos, în culori vii, tocmai pentru a le face atractive. Și au avut mult succes, în aceste zile de Crăciun...
Pentru că am folosit lichior de portocale, preparat în casă, biluțele nu sunt pentru copiii mici. Cine vrea să facă biluțe de ciocolată pentru copii, va folosi esență de rom.

 

INGREDIENTE

  • 100 grame de ciocolată amară
  • 100 grame de ciocolată cu lapte
  • 100 grame de unt
  • 50 grame de unt pentru topit ciocolata
  • 50 grame de zahăr pudră
  • 50 grame de nucă de cocos
  • 50 grame de nuci rumenite și măcinate
  • 2-3 linguri de lichior de portocale, sau
  • 2 linguri de esență de rom
  • Pentru decor:
  • ciocolată menaj albă
  • ciocolată menaj neagră
  • unt pentru topit ciocolata
  • nucă de cocos
  • ornamente decor
Portii: 36
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert bilute de ciocolata:

Untul se mixează spumă cu zahărul pudră. Se adaugă nuca de cocos și nuca rumenită și măcinată, după care se omogenizează compoziția.

Ciocolata amară și cea cu lapte se mărunțesc și se topesc la bain-marie, cu 50 de grame de unt.

Când ciocolata s-a topit, se ia de pe foc, se lasă puțin să se răcorească și apoi se adaugă amestecul de unt și nucă. Se adaugă lichiorul de portocale(sau esența de rom) se omogenizează compoziția și se dă la congelator, ca să se răcească și să se întărească (20-25 de minute).

Când compoziția s-a răcit în congelator, se ia cu lingurița din ea, se modelează sub formă de biluță, se trece prin ciocolată topită cu unt la bain-marie și apoi se decorează, prin tăvălire, în ornamente decorative, sau în nucă de cocos.

Odată ornate, biluțele se depun pe o tavă și când s-au răcit și întărit, se pun într-un recipient închis ermetic.

Se păstrează la frigider.

TIPS-URI

1

Puteți folosi numai nucă rumenită și măcinată, sau numai nucă de cocos, în funcție de cum vă place.

2

Dacă biluțele sunt pentru copii, în loc de lichior folosiți esență de rom.

3

Puteți folosi orice fel de lichior. Eu am folosit lichior de portocale pentru că l-am preparat în casă și este natural, fără coloranți, stabilizatori și alte ingrediente sintetice.

4

Adăugați lichiorul (esența) la sfârșit, după ce ați adăugat toate celelalte ingrediente, când compoziția nu mai este foarte caldă.

5

Compoziția de ciocolată se topește foarte ușor, chiar dacă a stat în congelator, așa că trebuie modelată foarte repede sub formă de biluțe.

6

Puteți tăvăli biluțele în ornamente decorative, fără ca să le treceți în prealabil prin ciocolată topită la bain-marie, dar nu vor fi la fel de bune și rafinate. Ornamentele decorative vor adera foarte ușor la biluțele de ciocolată.

7

Păstrați biluțele de ciocolată la frigider, într-un recipient închis ermetic, pentru a nu se topi și pentru a nu atrage mirosurile de mâncare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert bilute de ciocolata" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (24)

RODIMUR 1

30.12.2019, 18:00

Mihaela,

Rocsi 1

02.01.2020, 13:42

Mmmm, ce delicioase!

RODIMUR 1

02.01.2020, 14:12

Daaaa, Rocsi, foarte bune...! Mulțumesc frumos pentru apreciere.,.!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1566 puncte

gaby_duceag

1400 puncte

Caty

1238 puncte

vasimur

1157 puncte

Constelatialeu

1136 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Delicios! Burger de vită cu brânză gorgonzola

 Am preparat un burger în care brânza gorgonzola și-a pus amprenta pentru un gust delicios.

citeste mai mult
Delicios! Burger de vită cu brânză gorgonzola
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
În 2023, Gorgonzola DOP a confirmat din nou statutul său de ambasador culinar al Italiei, cu peste 2 milioane de forme... citeste mai mult
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
RETETA RECOMANDATA
Tort alb-Diplomat